Mai ieftin decât gratis nu există!
Să zicem că vrei să-ți faci singur panoul de identificare al șantierului tău. Ai nevoie de o folie rezistentă la intemperii și trebuie să respecți mărimea caracterelor. Va trebui să-ți concepi un design, să cauți o tipografie specializată, iar apoi să te deplasezi până acolo să plătești și să ridici panoul. Vei pierde timp și bani, când pe un șantier sunt multe alte lucruri mai importante de care trebuie să te interesezi.
Cu noi e simplu: introduci datele din formular, le validezi și între 7 și 10 zile lucrătoare primești gratuit, prin curier sau prin poștă, panoul de șantier.
Și nouă ce ne iese?
Pentru banii și efortul nostru, îți cerem un spațiu mic (6% din suprafața plăcuței) pentru a ne promova serviciul. În schimb, pe lângă furnizarea plăcuței și livrarea gratuită, IBC Focus îți promovează tot gratuit șantierul în baza de date cu șantiere din România — www.VICTA.ro. În acest fel, poți beneficia de oferte de la jucătorii serioși din piață, produse direct de la producători.
În ziua de astăzi, chiar și la un proiect mic gen vilă sau casă unifamilială, beneficiarul va trebui să negocieze cu minim 40 de furnizori (parchet, gresie, instalații, tâmplărie etc.), uneori chiar și 100. Să beneficiezi de furnizori serioși și de oferte comparative e cheia succesului unui proiect de construcții.